Capitol 4 – Salarizarea şi alte drepturi salariale

Alin. (1)
În scopul salarizării şi acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă, la nivel de sector de activitate, părţile contractante vor purta negocieri pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de salariaţi şi a surselor de constituire, înainte de adoptarea Legii bugetului de stat consolidat sau a rectificării bugetului de stat, cu respectarea legislaţiei în vigoare.
Alin. (2)
La stabilirea şi la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală.
Alin. (3)
În bugetul de venituri şi cheltuieli vor fi cuprinse toate drepturile salariale şi asimilate salariilor, conform legislaţiei în vigoare.
Alin. (4)
Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorilor.
Alin. (5)
În sistemul sanitar, drepturile salariale se achită într-o singură tranşă până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna precedentă.
Alin. (6)
Sistemul de salarizare a personalului din unităţile sanitare publice, indiferent de modul de finanţare, se stabileşte prin lege.
Alin. (7)
Angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază actual prevăzut de lege pentru postul pe care este încadrat salariatul.
Alin. (8)
Încălcarea drepturilor salariaţilor membri ai sindicatelor afiliate la organizaţiile sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă privind stabilirea salariului de bază la încadrare, avansarea în funcţii a personalului, acordarea de drepturi salariaţilor atrag răspunderea materială şi disciplinară a persoanelor vinovate, potrivit legii.
Alin. (9)
Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maximum 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, acesta va fi plătit cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
Alin. (10)
Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maximum 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, acesta va fi plătit cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.